Echipamente moderne pentru combaterea bolilor și dăunătorilor silvici


Pe data de 07 august a avut loc transmiterea către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) de Compania „ORGANIC SOLUTIONS” a generatoarelor de ceață termică de înaltă performanță Swingfog SN 50. Generatoarele de ceață termică au fost procurate de ICAS din mijloacele financiare alocate în cadrul Programului Național de Extindere și Regenerare a Pădurior (PNERP) și vor fi folosite pentru combaterea dăunătorilor și bolilor în fondul forestier (inclusiv în sectoarele semincere) și în pepinierele silvice. Suplimentar, aceste echipamente pot fi utilizate pentru introducerea îngrășămintelor lichide în pepinierele silvice și/sau sectoarele stabilite ca surse de semințe forestiere.

La etapa curentă s-a procurat un lot de 6 generatoare, urmând ca după o perioadă de testare și omologare, efectivul să fie extins. Echipamentul lucrează după o tehnologie patentată, care permite crearea ceții compuse din preparat insecticid și îl răspândește rapid, asigurând o combatere eficientă contra bolilor și dăunătorilor forestieri.