La data de 21 martie, comunitatea internațională marchează anual Ziua Internațională a Pădurilor, instituită prin rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, cu scopul de a evidenția importanța tuturor tipurilor de pădure și rolul acestora în menținerea echilibrului ecologic și socio-economic la nivel global.
Tema anului 2026, „Pădurile și economiile”, aduce în prim-plan contribuția esențială a sectorului forestier la dezvoltarea economică durabilă, la consolidarea bioeconomiei și la creșterea rezilienței comunităților umane în fața schimbărilor climatice.

Pădurile reprezintă un capital natural strategic, furnizând o gamă largă de bunuri și servicii ecosistemice indispensabile. Din punct de vedere economic, fondul forestier constituie o sursă regenerabilă de materie primă lemnoasă, contribuind la dezvoltarea industriei forestiere, a sectorului energetic bazat pe biomasă și a lanțurilor valorice aferente. Totodată, produsele forestiere nelemnoase, precum fructele de pădure, plantele medicinale, ciupercile și resursele melifere, susțin economia rurală și diversificarea veniturilor populației.
În condițiile actuale, conceptul de bioeconomie forestieră capătă o importanță tot mai mare, promovând utilizarea sustenabilă a resurselor forestiere în vederea generării de valoare economică, fără a compromite funcțiile ecologice ale ecosistemelor forestiere. Pădurile contribuie semnificativ la sechestrarea carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și dezvoltarea piețelor de carbon, aspecte esențiale în combaterea schimbărilor climatice.
Din perspectivă silvică, gestionarea durabilă a pădurilor presupune aplicarea unor practici de gospodărire rațională, bazate pe principii științifice, care asigură regenerarea continuă a arboretelor, conservarea biodiversității și menținerea funcțiilor de protecție ale pădurilor. Acestea includ protecția solurilor împotriva eroziunii, reglarea regimului hidrologic, ameliorarea calității aerului și crearea habitatelor pentru numeroase specii de floră și faună.
În Republica Moldova, sectorul forestier are un rol important în dezvoltarea economiei naționale și în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Activitățile de împădurire și regenerare, extinderea suprafețelor forestiere, precum și implementarea programelor naționale de reabilitare a pădurilor contribuie la creșterea stabilității ecologice a teritoriului și la valorificarea durabilă a resurselor naturale.
De asemenea, dezvoltarea silvoturismului, certificarea forestieră și promovarea produselor forestiere sustenabile reprezintă direcții strategice pentru integrarea sectorului forestier în economia verde. Aceste inițiative facilitează crearea de locuri de muncă, atragerea investițiilor și creșterea competitivității sectorului forestier la nivel național și internațional.
Ziua Internațională a Pădurilor constituie, astfel, nu doar un moment de reflecție, ci și o platformă de acțiune pentru consolidarea politicilor forestiere și pentru sensibilizarea opiniei publice privind rolul vital al pădurilor. Prin promovarea unei gospodăriri durabile și responsabile, pădurile pot deveni un pilon esențial al economiei verzi și un garant al bunăstării generațiilor viitoare.
În acest context, Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului din cadrul Universității Tehnice a Moldovei va organiza, la data de 19 martie 2026, Forumul național al pădurilor 2026, „Pădurea și economia – valorificarea durabilă a resurselor forestiere”. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, mediului academic, sectorului forestier, ONG de mediu și noua generație de specialiști în domeniu.
În cadrul forumului vor fi abordate subiecte de actualitate privind contribuția sectorului forestier la economia națională, dezvoltarea bioeconomiei forestiere, serviciile ecosistemice oferite de păduri, sechestrarea carbonului și perspectivele dezvoltării pieței carbonului, precum și importanța produselor forestiere lemnoase și nelemnoase pentru dezvoltarea durabilă și securitatea energetică.
Prin participarea sa în Forumul Național al Pădurilor, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice își reafirmă angajamentul de a susține cercetarea, inovarea și transferul de cunoștințe în domeniul silviculturii, contribuind la dezvoltarea unui sector forestier competitiv, durabil și adaptat provocărilor contemporane.

