În contextul degradării și uscării unei părți semnificative a arboretelor gestionate de Agenția „Moldsilva”, precum și al condițiilor climatice favorabile dezvoltării în masă a dăunătorilor defoliatori, Agenția „Moldsilva” a emis, la data de 3 iunie 2026, Ordinul nr. 89 privind organizarea activităților de cercetare silvo-patologică prealabilă în pădurile Republicii Moldova.
În cadrul acestei acțiuni de importanță strategică pentru sectorul forestier, un rol esențial revine Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS), prin specialiștii săi din domeniul protecției și monitorizării pădurilor, care asigură suportul metodologic și consultativ necesar desfășurării cercetărilor în teren.

Cercetările silvo-patologice prealabile au drept obiectiv identificarea focarelor de boli și dăunători, determinarea gradului de afectare a arboretelor și delimitarea suprafețelor afectate de înmulțirea în masă a dăunătorilor defoliatori. Datele obținute constituie fundamentul științific pentru elaborarea măsurilor de protecție a pădurilor, aplicarea lucrărilor de igienizare și prevenirea degradării ecosistemelor forestiere.
Potrivit metodologiei elaborate de ICAS, cercetările se desfășoară pe trasee silvo-patologice stabilite anterior, prin evaluarea gradului de defoliere a coronamentului pe un eșantion de 25 de arbori model, fiind examinate inclusiv parcelele învecinate pentru identificarea focarelor locale de infestare. Metodologia permite aprecierea rapidă și obiectivă a stării fitosanitare a arboretelor și stabilirea măsurilor de intervenție.
În cadrul cercetărilor din primăvara anului 2026, atenția specialiștilor este concentrată asupra principalelor specii de dăunători defoliatori, precum molia verde a stejarului (Tortrix viridana), geometridele și noctuidele, omida păroasă a stejarului, precum și dăunătorii specifici frasinului – trombarul frunzelor de frasin și viespea frunzelor de frasin, specii care, în condiții favorabile, pot provoca defolieri semnificative și diminuarea vitalității arboretelor.
Prin Ordinul emis la 3 iunie 2026, directorilor întreprinderilor pentru silvicultură, întreprinderilor silvo-cinegetice și rezervațiilor naturale li s-a solicitat organizarea și desfășurarea cercetărilor silvo-patologice în toate arboretele gestionate, cu prezentarea rezultatelor către ICAS pentru prelucrare și elaborarea raportului național privind dezvoltarea și răspândirea dăunătorilor defoliatori în fondul forestier administrat de Agenția „Moldsilva”.
Participarea reprezentanților Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice la această acțiune demonstrează importanța colaborării dintre cercetarea științifică și sectorul de administrare forestieră, în vederea asigurării unei monitorizări eficiente a stării de sănătate a pădurilor și a implementării măsurilor de protecție necesare pentru conservarea și gestionarea durabilă a ecosistemelor forestiere ale Republicii Moldova.
Activitățile desfășurate în anul 2026 reprezintă un pas important în consolidarea sistemului național de supraveghere silvo-patologică și în sporirea capacității de răspuns la riscurile biotice și climatice care afectează pădurile țării.

