Joi, 22.04.2021, în incinta Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), a avut loc şedinţa tehnică, în care au fost prezentate rezultatele ştiinţifico-practice obținute pe parcursul anului 2020 în cadrul temei de cercetare: “Delimitarea regiunilor de proveniență și localizarea resurselor genetice forestiere în teren, elaborarea Catalogului Național al Resurselor Genetice Forestiere. Elaborarea actelor normative și legislative în domeniul geneticii, seminologiei și pepinierelor silvice”.
Evenimentul a fost organizat în format mixt (prezența fizică și on-line a participanților) la care au participat inginerii silvici-șefi, inginerii regenerarea pădurii și responsabilii pentru gestionarea bazei seminologice, desemnați prin ordinul pe entitatea silvică.
Pentru deschiderea oficială a ședinței, s-a oferit cuvînt șefului direcției fond forestier, arii protejate şi regenerarea pădurii din cadrul Agenției “Moldsilva” dl Petru Rotaru care în discursul de salut a făcut o trecere în revistă a importanței temei de cercetare pentru sectorul forestier și a proiectului de lege cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere.
În cadrul evenimentului au fost prezentate trei rapoarte:
- Necesitatea și oportunitatea continuării cercetărilor în domeniul conservării resurselor genetice forestiere în Republica Moldova, raportor: dr. ing. V. Caisîn, vicedirector științific ICAS
- Delimitarea regiunilor de proveniență, raportor: dr. ing. Gh. Florență, șef Serviciul Resurse genetice și seminologie, ICAS
- Elaborarea Catalogului Național al materialelor de bază pentru producerea materialului forestier de reproducere, raportor: dr. ing. Gh. Florență, șef Serviciul Resurse genetice și seminologie, ICAS
În discuții au fost abordate diverse subiecte de actualitate și au fost propuse următoarele recomandări:
- Continuarea cercetărilor în cadrul temei de cercetare: “Delimitarea regiunilor de proveniență și localizarea resurselor genetice forestiere în teren, elaborarea Catalogului Național al Resurselor Genetice Forestiere. Elaborarea actelor normative și legislative în domeniul geneticii, seminologiei și pepinierelor silvice”;
- Nominalizarea prin ordin a personalului responsabil în cadrul entității silvice care va asigura producerea, comercializarea și utilizarea corectă a materialului forestier de reproducere;
- Cartarea seminologică a arboretelor în vederea asigurării lucrărilor de regenerare și împădurire cu material forestier de reproducere de calitate;
- Delimitarea pe teren a unităților-sursă și amplasarea panourilor informative;
- Repartizarea cărților cu titlul “Strategii europene de conservare a resurselor genetice forestiere” entităților silvice.