La data de 6 octombrie 2026, Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului din cadrul Universității Tehnice a Moldovei a găzduit un eveniment dedicat conservării biodiversității și gestionării durabile a ecosistemelor, organizat de Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM), în cadrul Proiectului GEF–UNEP „Program-Cadru pentru sprijinirea actualizării Strategiei și Planului de acțiune privind biodiversitatea și elaborarea celui de-al Șaptelea Raport Național al Republicii Moldova către Convenția privind Diversitatea Biologică”.
La eveniment au participat cadre didactice, studenți, experți și reprezentanți ai instituțiilor implicate în protecția mediului și gestionarea resurselor naturale. Din partea ICAS au fost prezenți directorul interimar Ion Talmaci și Dumitru Galupa, participarea acestora contribuind la consolidarea dialogului profesional privind conservarea biodiversității forestiere și aplicarea principiilor managementului durabil al pădurilor.
Evenimentul a beneficiat și de prezența doamnei deputat Veronica Harbuz-Briceag, membră a Comisiei mediu, climă și tranziție verde a Parlamentului Republicii Moldova. Participarea reprezentanților autorităților publice a creat un cadru util pentru discutarea relației dintre cercetare, educație, practică silvică și politicile de mediu.
Principalele subiecte abordate au vizat starea și tendințele biodiversității din Republica Moldova, rolul educației ecologice, managementul durabil al ecosistemelor forestiere și importanța serviciilor ecosistemice. Din perspectivă silviculturală, aceste teme sunt deosebit de importante, întrucât pădurile reprezintă ecosisteme complexe, cu funcții multiple de producție, protecție, conservare și reglare ecologică.
Biodiversitatea forestieră constituie unul dintre principalii factori care determină stabilitatea și reziliența arboretelor. Diversitatea speciilor lemnoase și arbustive, structura pe verticală și orizontală a arboretului, variația de vârstă și dimensiuni, precum și menținerea habitatelor forestiere contribuie la capacitatea pădurii de a rezista factorilor perturbatori și de a-și păstra funcțiile ecologice pe termen lung.
În condițiile actuale, gestionarea pădurilor trebuie orientată spre menținerea unei structuri cât mai apropiate de cea naturală și spre favorizarea speciilor corespunzătoare condițiilor staționale. Alegerea compoziției arboretelor, aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere, regenerarea naturală sau artificială și stabilirea tratamentelor silviculturale trebuie realizate în funcție de tipul de stațiune, tipul natural fundamental de pădure și starea actuală a arboretului.
O atenție deosebită trebuie acordată regenerării naturale, aceasta având avantajul de a păstra mai bine adaptarea genetică a populațiilor forestiere la condițiile locale. Acolo unde regenerarea naturală este insuficientă, intervențiile artificiale trebuie realizate cu material forestier de reproducere corespunzător și cu specii adaptate condițiilor ecologice specifice fiecărei stațiuni.
În același timp, lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor au un rol esențial în reglarea compoziției, desimii și structurii pădurii. Degajările, curățirile și răriturile trebuie aplicate diferențiat, astfel încât să favorizeze exemplarele valoroase și să contribuie la formarea unor arborete stabile, sănătoase și rezistente la factorii biotici și abiotici.
Un subiect important al discuțiilor l-a constituit adaptarea ecosistemelor forestiere la schimbările climatice. Creșterea frecvenței secetelor, temperaturile ridicate, modificarea regimului precipitațiilor și intensificarea unor factori de stres pot influența negativ vitalitatea și productivitatea pădurilor. În aceste condiții, silvicultura trebuie să urmărească formarea unor arborete mai diversificate structural și compozițional, cu o capacitate mai mare de adaptare și refacere.
Promovarea speciilor autohtone, menținerea diversității genetice, reducerea vulnerabilității arboretelor monodominante și aplicarea unor tratamente apropiate de procesele naturale constituie direcții importante pentru creșterea rezilienței ecosistemelor forestiere. De asemenea, în cazul arboretelor degradate sau necorespunzătoare stațional, sunt necesare măsuri de reconstrucție ecologică, fundamentate prin studii silvice și ecologice.
În acest context, un rol important îi revine amenajamentului silvic, ca instrument de planificare și organizare a gospodăririi fondului forestier. Amenajamentul trebuie să asigure stabilirea obiectivelor de gospodărire, a funcțiilor atribuite arboretelor, a lucrărilor silviculturale și a măsurilor necesare pentru menținerea continuității și stabilității pădurilor.
De asemenea, monitoringul forestier reprezintă un instrument esențial pentru evaluarea stării de sănătate a pădurilor. Urmărirea proceselor de uscare, a gradului de defoliere, a regenerării, a atacurilor de dăunători și boli, precum și a efectelor secetei permite identificarea timpurie a fenomenelor de degradare și adoptarea unor măsuri corespunzătoare.
Pădurile trebuie evaluate nu doar prin prisma producției de masă lemnoasă, ci și prin serviciile ecosistemice pe care le furnizează. Acestea contribuie la protecția solului, reglarea circuitului apei, reducerea eroziunii, sechestrarea carbonului, ameliorarea microclimatului și menținerea habitatelor pentru numeroase specii de plante și animale.
În Republica Moldova, unde suprafața forestieră este relativ redusă, funcțiile de protecție ale pădurilor au o importanță deosebită. Extinderea suprafețelor împădurite și restaurarea terenurilor degradate trebuie realizate pe baze științifice, cu alegerea corectă a speciilor, proveniențelor și tehnologiilor de instalare a culturilor forestiere.
Evenimentul din 6 octombrie 2026 a evidențiat importanța cooperării dintre mediul academic, cercetarea silvică, autorități și instituțiile de mediu. Participarea reprezentanților ICAS a subliniat necesitatea unei legături permanente între cercetarea științifică și practica de gospodărire a pădurilor. În condițiile schimbărilor climatice și ale presiunilor tot mai mari asupra resurselor naturale, conservarea biodiversității și gestionarea durabilă a ecosistemelor forestiere trebuie să constituie o prioritate. O silvicultură modernă presupune intervenții fundamentate științific, adaptate condițiilor staționale și orientate spre menținerea unor păduri sănătoase, stabile, productive și capabile să-și îndeplinească funcțiile ecologice, economice și sociale pentru generațiile viitoare.